Scrisoare catre Florin Piersic

De ce atata jale e sub soare?
De ce nu sunt mereu piersici-n floare?
De ce-s atatea lacrimi pe pamant?
De ce ramanem cu tristetea-n gand?

De ce asa usor timpul, se duce
Si ne caram in spate-a noastra cruce?
De ce raman in loc doar amintiri,
Prelinse printre degete subtiri?

Se duc cei dragi, se duc incet, pe rand,
Se risipesc ca frunzele in vant,
Iar tu ramai stingher si-nstrainat
Cand tot ce te-nconjoara s-a schimbat.

Ti-e dor de Amza, sincer si curat,
Leopoldina numai ce-a plecat,
De Stanculescu iarasi iti e dor,
Parca mai ieri erai in preajma lor.

Unde s-au dus, de ce n-au mai venit,
Oare pe ce carari s-au ratacit
De nu raspund atuncea cand ii chemi,
Prin ce intunecate locuri, prin ce vremi?

De ce s-a dus si tineretea ta
Pe nesimtite, sa n-o poti striga?
Ni-i teama c-ai sa pleci de langa noi
Si-ai sa ne lasi in suflete mai goi...

Oh, Doamne, de-am putea chema-napoi
Pe toti cei dragi, sa vina langa noi...
Ni-i sufletul farame de durere
Ca nu le-am spus macar....La revedere!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu